Târgul De Case — Blog

Exercitiu de imaginatie: Hotelul Paris din Iasi

2010-02-06T09:05:00.007+02:00

Nota : Multe din numele proprii mentionate in urmatorul text nu mai pot fi regasite in prezent in 'noul' Iasi. Singurul punct comun dintre trecut si prezent in aceasta poveste este coltul de pamant care a suferit modificari odata cu trecerea timpului.

Povestea incepe intr-o perioada in care straduta Banu se intersecta direct cu principalul loc de promenada al vremii, strada Alexandru Lapusneanu. Constructia despre care povestim se afla “la capatul stradutei Banu, pe partea dreapta, chiar pe colt cu Lapusneanu”.

Cladirea cocheta, cu geamuri multe si un singur etaj apartinuse familiei Constantiniu. Ca multe dintre cladirile Iasului vechi, aceasta a suferit schimbari de proprietari. Odata cu schimbarea proprietarilor locuinta a primit si alte nume : casele Irimescu (avocatul Gheorghe Irimescu) sau Rameder.

Identitatea i se stabileste in 1872 cand in cladire se instaleaza Hotel D'Europe. Hotelul era deschis de hotelierul Hillaire Agnes si era plasat vis-a-vis de faimoasa cofetarie Georges. Chiar si dupa stabilirea identitatii, cladirea nu a fost lipsita de schimbari de nume. Incepand din 1877 hotelul este redenumit Paris.

Camerele hotelului Paris o gazduiau adeseori pe viitoarea soprana Hariclea Hartulari in vizitele sale in oras. Povestea spune ca renumele mondial al Harcleei Darclee (dupa cum a ramas cunoscuta) a plecat din cladirea hotelului in seara in care ea a luat decizia sa-si construiasca o cariera din talentul ei si sa-si continue studiile muzicale la Iasi. Chiar si dupa ce si-a implinit destinul, soprana a revenit in mod obisnuit in camera sa favorita a hotelului de pe strada Banu.

Dupa octombrie 1987, hotelul este inlocuit de un amplu complex de apartamente. Proiectul a fost initiat de autoritatile vremii si a sters aproape in totalitate urmele fostului hotel frantuzesc plasat la intersectia strazilor Banu si Lapusneanu. In locul acestuia stau astazi blocurile intortocheate de pe Lapusneanu care, la randul lor, gazduiesc unele personalitati din perioada moderna a Iasului, dar si cateva magazine discrete la parter.

Surse : Ion Mitican

'Strada Lapusneanu de altadata- plimbare nostalgica'
'Vechi locuri si zidiri iesene' vol.I

Articol scris de Anca Bordeanu

Muzeul de istorie naturala din Iasi

2010-01-12T18:13:00.002+02:00

Geamurile aproape mereu inchise ale celei mai putin stralucitoare cladiri din Iasi ascund destule secrete cat sa mai atraga curiosi. Toate sunt spuse in deplina liniste chiar de catre cei care acum pazesc 'locasul'. Toate secretele au insa un pret. Pretul secretelor Muzeului de Istorie Naturala e egal cu cel al biletului de intrare.

Cateva surse plaseaza constructia cladirii de pe bulevardul Independetei undeva in secolul XVIII. Destinatia sa era cea de spatiu de locuit. Un mic palat cu 9 camere la etaj, 7 camere la parter si o gradina. Dupa o serie de schimbari de proprietar, cladirea ajunge la Constantin Sturza si sotia sa.

Cea de-a doua destinatie a actualei cladiri a Muzeului de Istorie Naturala a fost cea de sediu al Vistieriei Moldovei. Mai apoi, aceasta a adapostit chiar si biblioteca centrala a orasului.

Toate aceste intrebuintari au luat sfarsit in 1841, anul in care casa vornicului Constantin Sturza este cumparata de catre primarie si data in folosinta Cabinetului de Stiinte Naturale. Membrii sai hotarasc sa deschida aici primul muzeu de istorie naturala din Principatele Romane. Colectia care acum a ajuns la peste 300.000 de exemplare (din care aproape 3.500 de piese de patrimoniu) a debutat cu cateva donatii din partea unor pasionati.

Asa a ajuns si scheletul elefantului Gaba in cladirea cu geamurile inchise de pe Independentei. Legenda spune ca Gaba era un elefant indian venit in Iasi odata cu circul si care nu a mai plecat. Dupa moartea sa, elefantul a primit camera sa in cadrul Muzeului de Istorie Naturala.

Sala sau Cabinetul Elefantului a ramas in istorie datorita faptului ca a fost locul de unde a plecat Unirea Principatelor. Fie ca evoca data de 3 sau data de 5 ianuarie 1859, toate legendele legate de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza de la Iasi o plaseaza in acelasi loc : Sala Elefantului de la Muzeul de Istorie Naturala. Aici se spune ca s-au adunat oamenii de seama din Moldova pentru a hotara care va fi domnitorul Moldovei. Propunerea lui Cuza a fost una neasteptata, insa deosebit de inspirata. Alegerea politicienilor din Moldova a placut atat de mult, incat cei din Tara Romaneasca au votat acelasi nume : Alexandru Ioan Cuza.

Institutia care isi desfasoara astazi activitatea in cladirea din bulevardul Independetei apartine de Facultatea de Biologie a Universitatii Alexandru Ioan Cuza. A ajuns, cel putin teoretic, sa apartina omului pe care l-a propulsat in viata politica a Romaniei.

Cladirea in sine s-a dovedit a fi deosebit de rezistenta. A suportat destul de bine si trecerea timpului si blocul care a fost construit lipit si oarecum rezemat de ea. Geamurile din tabla si culoarea trista ce o caracterizeaza par sa sugereze resemnare si inchidere in sine. Asteapta poate, ca si alte cladiri din oras, sa-i vina randul in procesul de renovare.

Articol scris de Anca Bordeanu

Rezervaţia naturală Repedea

2009-11-14T12:56:00.016+02:00

Rezervaţia naturală Repedea (Locul fosilier Dealul Repedea) e situată în sud estul Iaşului. Printre ieşeni, locul e cunoscut ca 'dealul Repedea', 'la releu', sau 'releul de la Bucium'. Pe platoul Repedea, situat la peste 300 de metri altitudine, vizitatorii au o panorama superbă asupra Iaşului. Zona e animată de către ieşeni care vin la picnic, mai ales vara, sau chiar de către iubitorii unor sporturi precum mountain-biking, bouldering sau căţărare.

Istoric

Rezervaţia naturală Repedea este amplasată în apropierea Releului de televiziune pe dealul Repedea, unde se află un afloriment şi unele cariere de piatră care scot la lumină rocile calcaroase şi gresii calcaroase puternic fosilifere datate aparţinând Sarmaţianului (aproximativ 10 milioane ani). Profesorul Grigore Cobălcescu de la Universitatea Al. I. Cuza cercetează zona carierelor de piatră de la Pietrărie-Repedea în anul 1862 şi publică lucrarea "Calcariul de la Răpidea" în care descrie fauna fosilă descoperită în rocile respective. Această lucrare reprezintă actul de naştere al geologiei româneşti. Dealul Repedea a constituit obiectul a numeroase studii paleontologice, lito şi biostratigrafice, sedimentologice şi geochimice. Fosilele şi calcarele existente atestă că pe acest teritoriu a existat fundul Mării Sarmatice. Dintre fosile cele mai importante sunt cele de Mactra Podolica. Dealul Repedea prezintă importanţă şi sub aspectul vegetaţiei, faunei, morfologiei reliefului şi a peisajului, datorită poziţiei sale la limita Podişului Central Moldovenesc cu Câmpia Moldovei şi a contactului dintre silvostepă şi pădure.

Din aceste motive, zona a fost declarată rezervaţie naturală şi pusă în protecţie prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri în 1955 şi prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi în anul 1994.

Turistor ocroteşte Repedea

Din pacate însă, în loc de plante rare, aşa cum se vedeau înainte, acum predomină maşinile, motocicletele, gratarele şi micii, şi altele.

Clubul de Turism şi Ecologie Turistor (CTE) Turistor este organizaţia în grija căreia se află rezervaţia. Locul a fost încredinţat CTE Turistor prin convenţie de custodie începând cu 22 iunie 2004. Organizaţia pare să fi intrat în comă din moment ce nici web situl acesteia nu este accesibil. Turistor împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi a organizat câteva mişcari de trupe studenţeşti pentru colectarea gunoaielor din zona. Însă aceste campanii nu au fost suficiente pentru informarea vizitatorilor sau blocarea accesului maşinilor în zonă. S-a scris chiar şi despre tăierea copacilor din rezervaţie de catre ţăranii din localităţile din apropiere.

Căţărare la Repedea

În pădure, la câteva sute de metri de releu există şi pereţi (faleze) formaţi din sedimente pe care se practică bouldering-ul şi escalada. Zonele de căţărare de aici sunt deschise de peste 30 ani de către alpinişti locali precum Michael Buchholtzer.

Rapa galbena

2009-10-24T15:49:00.004+03:00

Rapa Galbena este inclusa pe Lista Monumentelor Istorice din 2004 si este unul dintre putinele obiective istorice a caror renovare s-a incheiat chiar mai devreme de termenul stabilit. Nu cu foarte mult inainte de termen (2 saptamani), insa la timp ca 2007 sa gaseasca zona cu un nou aspect.

Zona a purtat in trecut denumirea de "Esplanada Elisabeta". In perioada in care amenajarea punctului de trecere intre Copou si strada Garii au fost finalizate (1900), era la moda ca strazile sa poarte nume princiare. Astfel, "autoritatile au zis strazii ce venea dinspre Pacurari: "Regina Elisabeta", esplanadei "Principesa Maria" iar bulevardului spre gara "Ferdinand" (Ion Mitican, Vechi locuri si zidiri iesene, vol. I). Era modul iesenilor de a-si aminti de Casa Regala a Romaniei.

In locul actualelor corpuri ale Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" si a caminului Akademos, pe aripa stanga a esplanadei se inalta hotelul Bejan. Constructia inginerului Grigore Bejan era una moderna si foarte bine amplasata din punctul de vedere al peisajului. Vederea catre Gara, intr-o perioada in care pe partea dreapta a strazii era amenajata o gradina publica, asigura o priveliste frumoasa pentru turistii gazduiti de hotel. In plus, amplasamentul era unul central, de unde se putea ajunge cu usurinta in orice alt punct de atractie al Iasului.

Solutia construirii unei esplanade

Inainte de amenajare, Rapa Galbena era un loc instabil care-si tinea continuu sub amenintare "chiriasii". Aici se intalneau izvoarele care coborau de pe Copou in drumul lor spre Bahlui, iar umiditatea facea ca alunecarile de teren sa fie obisnuite.

Cel care a venit cu ideea asanarii zonei a fost primarul Neculai Gane. Acesta dorea modernizarea orasului si a contractat chiar si o firma din Londra specializata in asfaltari. Punerea in practica a ideii primarului a intampinat atat dificultati tehnice (izvoarele subterane si construirea unei canalizari speciale cu deversare in Bahlui), economice, cat si politice (schimbarile guvernamentale).
Constructia a fost totusi definitivata si s-a dovedit a fi folositoare pentru noile constructii ce aveau sa apara la poalele ei (Clubul CFR, de exemplu). Terenul a fost tinut in loc, insa izvoarele au continuat sa deterioreze zidurile esplanadei.

Descrierea primei constructii de la Rapa Galbena

"Esplanada cu cerdac inalt de Belvedere, balcoane, nise si monumentale scari laterale, marginite de balustrade pentru lampi electrice si statui, domina intreaga vale - lipsita de mari cladiri pe atunci- si inlesnea o incantatoare priveliste catre palatul venetian al Garii. Fantanele arteziene de la picioare si dinNumele "Rapa Galbena" sau "Esplanda Elisabeta" denumesc zona de trecere dinspre bulevardul Copou spre Gara. Zona a fost in trecut una din probleme Iasului, insa a fost transformata in monument istoric dupa amenajarea ei si transformarea intr-un loc de promenada. balconasele scarilor susurau necontenit, iar stropii unui izvoras limpede salta printre pietricelele minicascadei de sub corpul central."

Ion Mitican, Vechi locuri si zidiri iesene, vol. I, p. 97.

Articol scris de Anca Bordeanu

Harta Iasi pe Google Maps

2009-10-09T16:37:00.023+03:00

Astazi Google a introdus o harta "detaliata" a orasului Iasi pe Google Maps. Alte orase din Romania au fost de asemenea adaugate. Lansarea vine dupa ce au fost actualizate si imaginile din satelit ale oraselor mari din Romania, printre care si Iasul.

Profitam de ocazie pentru a trece in revista si citeva alte harti ale Iasului.

Din nefericire, harta Iasului de pe Google Maps e incompleta si cu erori destul de multe. Mai ales daca e sa o comparam cu harta Iasului de la Targuldecase.ro, o harta lansata de firma ieseana Terestris in 2007 si actualizata frecvent. Bineinteles, nu exista harta perfecta, dar era de asteptat ca Google sa se prezinte cu o harta ceva mai buna decat cu aceasta versiune cu erori.

Doar ca exemplu, iata zona Tatarasi pe harta Google Maps comparata cu harta Iasi de la TargulDeCase.ro realizata de Terestris. Dupa cum se vede, aceasta zona este aproape inexistenta pe harta de pe Google Maps.

Zona Tatarasi pe harta Iasi de pe Google Maps.

Zona Tatarasi pe harta Iasi de la TargulDeCase.ro

Spre deosebire de Google Maps, harta Iasi de la TargulDeCase.ro prezinta si o harta a transportului in comun in Iasi si un index al strazilor.

Exista si alte harti ale Iasului pe linga cele deja mentionate, cum ar fi cea facuta pe banii primariei de catre o firma austriaca. Are un design mai ingineresc, e oarecum greu de utilizat, dar cel putin o intrece pe cea de pe Google in ceea ce priveste corectitudinea informatiei. O puteti accessa aici.

O alta harta a Iasului, cam dezorganizata, insa mai buna decat cea de pe Google, e cea creata prin proiectul Open Street Map, realizata cu ajutorul voluntarilor, si pe care o includ si cateva portaluri din Iasi.

Exista de asemenea o harta realizata de Suncart care apare pe hartaiasului.ro, un site facut de Bratech din Brasov.

O alta harta este cea de pe hartaiasi.ro, realizata de Stiefel din Oradea.

In final, trebuie mentionat ca singura harta facuta de ieseni pentru ieseni e cea creata de Terestris care apare pe Targuldecase.ro. Care e si cea mai buna ;)

Cofetaria Tuffli, patinoarul Garii si baronul de Vax- delicatesele iernilor la Iasi

2009-09-30T18:13:00.005+03:00

Aproape de sfarsitul veacului trecut, strada Alexandru Lapusneanu, fosta Ulita Sarbeasca, era presarata cu localuri luxoase. Printre acestea se afla si o 'locanta' eleganta al carui prag poate fi trecut si astazi de cei care trec pe strada Lapusneanu: cofetaria Tuffli.

Povestea acesteia incepe cu 140 de o suta de ani in urma, când Georges si Richard Tuffli deschid o cofetarie plasata in capatul strazii Lapusneanu. Aceasta va ajunge sa fie vizitata "de cucoane cu toalete splendide si domni, inmanusati si jobenati, curtenitori si galanti" (Rudolf Sutu, "Iasii de odinioare").

La inceputul secolului XX, cofetaria Tuffli (ulterior numita si Georges) veghea capatul strazii din centrul Iasului cu "poleiala si bogatia vitrinelor si galantarelor pline de peisaje montane, castele, palate si paduri verzi din crème, socolata, fistic, glazuri si bomboane" (Ion Mitican, "Strada Lapusneanu de altadata"). De-a lungul fiecarui an, locul gemea de musterii tratati cu delicioasele 'capodopere' din ciocolata, frisca, zahar, mirodenii si faina 'sapte zerouri'.

Dupa spectacolele teatrale din noptile luminoase de iarna, majoritatea spectatorilor gaseau "de bon ton" sa serveasca o gustare la 'Sandwich - Tea - Room' de la Tuffli. Incepand cu 1 septembrie 1885, confiserul Richard Tuffli ii lasa asociatului sau, Georges, vechiul local "din vale" si se muta la Jockey Club pentru a-si deschide o noua cofetarie 'elvetiana de elita'. Cofetaria de pe strada Lapusneanu a purtat si numele de 'Georges'. Aici poposeau adeseori si se "tratau" doi indragostiti ce aveau sa devina faimosi: Mihai Eminescu si Veronica Micle. Mai târziu, pe vremea razboiului, in toamna anului 1917, odaile fostei cofetarii din Jockey Club gazduiau tinerii revolutionari ai armatei ruse din gara Socola, devenita cartier general rusesc.

Pe timpul iernii, cofetaria Tuffli de pe strada Lapusneanu devenise si destinatia celor care doreau sa se incalzeasca dupa orele petrecute la patinoarul injghebat iarna undeva prin in fata garii. Dupa zbântuiala, iubitorii patinelor urcau apoi pe la Rapa Galbena si intrau in cofetaria bine garnisita si cu bauturi fine si ceaiuri fierbinti pentru a se incalzi cu un ceai fierbinte.

De Anul Nou, cofetaria era si locul unde ursarul Baronul de Vax, "un tiganas maruntel" (I. Mitican, "Strada Lapusneanu de altadata"), debuta de obicei cu spectacoul sau de 1 ianuarie. Reclamele 'cu tâlc' date in gazetele vremii slujeau atât ursarul cât si cofetaria si aduceau clienti chiar si de Craciun si la Sfântul Vasile, când toti târgovetii se odihneau, truditi de zbuciumul Ajunului si obositi dupa fel de fel de petreceri. De anul nou, iesenii stateau de obicei cumintei acasa, pe lânga sobe. Doar vestitul spectacol al Baronului de Vax ii mai scotea la plimbari pe batrânii ramasi in pustietatea vechilor casoaie princiare ori cu blazoane de boieri veliti. Unul câte unul, oaspetii cofetariei isi imbracau paltoanele, trageau pe cap caciulile si tipa-tipa, porneau pe oglinzile strazilor de clestar sa o vada pe D-ra Marita, tovarasa de dans a baronului, de fapt, doar o blana animata de sotia sau fiul baronului. Ascuns intr-un cojoc mitos, ursarul batea o tamburina si cânta versuri uneori cam desucheate, cu aluzii cu subinteles la adresa 'Mariilor' timpului:

"Hopai hop! Hopai hop!
Sa aveti parte de noroc
Si impozite de loc,
Caci la fisc ii ca la foc...
Nu e una, nu e doua,
Ci-s saptezeci si noua,
Pavoazate, parfumate,
Gata de-a fi incasate".

Articol scris de Anca Bordeanu

Istoria aproximata a falselor Grajduri Regale de la Iasi

2009-09-30T18:06:00.003+03:00

Fostele grajduri ale Regimentului de Cavalerie de la Iasi au ramas cunoscute in mintea oamenilor sub denumirea de Grajdurile Regale. Cladirile din Copou au o structura identica si intrebuintari diverse. Doua dintre fostele grajduri au revenit in atentia publica odata cu decizia Consiliului Judetean de a ridica noul sediu pe terenul aferent.

Cu putin timp in urma, Constantin Simirad a iscat un val de comentarii anuntand locul de amplasare al viitorului sediu al Consiliului Judentean. Terenul vizat este cel al fostelor « Grajduri Regale » din Copou. Sintagma « grajduri regale » a aparut peste tot in presa, numele desemnand cladirile cu o structura identica de pe Soseaua Sararie.

Grajdurile de pe Sararie nu apar insa sub aceasta denumire in documentele istorice care tin de Iasi. Ele apartin de fosta Cazarma din Copou, construita in 1875, din dorinta domnitorului Grigore Ghica pentru reorganizarea armatei. Atunci a fost mutata armata care nu mai incapea in cazarmile din ograda Curtii Domnesti intr-o cladire amplasata pe platoul Copoului. Pentru a putea fi intr-adevar folosita de toate corpurile de armata s-au construit mai multe anexe, intre care si o serie de grajduri pentru excadronul de Jandarmi calari.

Grajdurile din zona Copoului au fost folosite ulterior de Regimentul de Cavalerie. Cu trecerea timpului, acestea au fost transformate in grajduri comunale, in care erau « gazduiti » caii folositi de carutele institutiilor publice, cum ar fi cea pentru salubritate, sau caii de Posta.

Dupa incetarea folosirii cailor pentru folosul public, grajdurile din Copou au fost lasate in paragina. Cele cu o structura mai rezistenta, din partea stanga a Sarariei, au fost date spre uz si reconditionate de proprietari in ultimii ani. Acestea adapostesc mai multe sedii de firme, precum si un incubator de afaceri. De asemenea, una dintre cladiri este folosita de Universitatea de Arte Plastice ca spatiu pentru ateliere.

Cladirile din partea dreapta au fost incluse pe lista monumentelor istorice din 2003, fiind lasate in paragina pana de curand, cand Consiliul Judetean a ales spatiul pentru noul sediu. Presedintele institutiei, Constantin Simirad, a declarat ca a cerut scoaterea lor de pe lista monumentelor istorice.

Conform spuselor scriitorului Ion Mitican, grajdurile din Copou sunt impropriu numite « grajduri regale », din moment ce nu a existat un palat al regelui la Iasi. Cele mai cunoscute grajduri regale sunt cele de la ferma Casei Regale din Baneasa sau de la Castelul Peles.

Articol scris de Anca Bordeanu

Statutul controversat al Filarmonicii din Iasi

2009-09-30T17:52:00.004+03:00

Starea de degradare si discutiile asupra proprietarilor de drept ai Filarmonicii de Stat "Moldova" au facut din cladirea din strada Cuza Voda intai un subiect de controversa si indignare, mai apoi unul usor ignorat. In ultimul an, cladirea Filarmonicii a redevenit subiect de presa din cauza celor mai recente modificari de statut.

Dupa 17 ani sub panourile de renovare, Filarmonica de Stat "Moldova" si-a redeschis portile. Pe 3 octombrie 2008 a inceput Festivalul Muzicii Romanesti, concertul de debut avand loc in sala "Ion Baciu", din vechea cladire a Filarmonicii. Procesul de renovare nu este insa incheiat, starea Filarmonicii fiind doar subtil imbunatatita de lucrarile recente. Promisiunile verosimile legate de o data de finalizare a lucrarilor de renovare au inceput insa sa apara dupa ultimele stiri legate de drepturile de proprietate asupra cladirii.

Casa Bals si maicile de la "Notre Dame de Sion"

Edificiul Filarmonicii are o istorie la fel de sofisticata precum si cladirea in sine. Partea stanga (dinspre strada I.C. Bratianu) este casa vistiernicului Alecu Bals, constructie ridicata in 1815. In salonul Casei Bals va avea loc in 1817 prima piesa de teatru in limba romana, iar in 1847 va concerta pianistul si compozitorul austriac Franz Liszt.

Din 1900, cladirea revine Institutului francez Sacré Coeur coordonat de surorile din CongregaÅ£ia "Notre Dame de Sion". Acestea vor construi o anexa la vechea Casa Bals, partea dreapta a Filarmonicii, actuala cladire principala. In 1947, Institutul se desfiinteaza, cladirile revenind Liceului de Arta "Octav Bancila" si Conservatorului "George Enescu".

Incepand din 1957, in cladirea principala se desfasoara concertele Filarmonicii de Stat "Moldova", in cele doua sali special amenjate: sala "Ion Baciu" si sala "Gavriil Musicescu".

Finalitatea discutiilor asupra paternitatii cladirii: adoptie pe 31 de ani

Problema proprietarilor cladirii Filarmonicii a aparut inainte de inceperea lucrarilor de restaurare a imobilului, in anul 1989. In acel an, Episcopia Romano-Catolica de la Iasi a cerut retrocedarea cladirii in care a functionat pana in 1947 Institutul Francez al Ordinului Maicilor "Notre Dame de Sion".

Desi decizia in cazul cererii de retrocedare nu fusese luata, in 1991 se demareaza procesul de restaurare. Din anul 2000 cladirea este inclusa pe lista monumentelor istorice, insa lucrarile nu se pot desfasura, Ministerul Culturii si Cultelor neputand actiona in lipsa unei decizii juridice clare asupra proprietatii cladirii.

In 2007 imobilul din strada Cuza Voda nr. 24 a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice. La inceputul anului 2008, Episcopia a incheiat un contract de locutiune pe o perioada de 31 de ani, prin care Universitatea de Arte "George Enescu" are drept de folosinta asupra imobilului. Ministerul Educatiei si Cercetarii a alocat fonduri pentru reabilitarea cat mai rapida a cladirii, urmand ca lucrarile sa fie demarate chiar in aceasta luna.

Articol scris de Anca Bordeanu

Amintirea Jockey-Club

2009-09-12T09:25:00.002+03:00

In locul actualei Case de Cultura a Studentilor s-a aflat, inainte de 1960, cladirea-resedinta a celor mai faimoase branduri ale vremii: fostul "palat sturzesc". Aici si-au avut «sediile» : Jockey-Club, Otel d'Angleterre, cofetaria Tuffli sau restaurantul Corso. Aflata la intersectia dintre cele mai circulate strazi ale Iasului, impunatoarea cladire din «Fundatie» a avut avantajul pozitionarii.

Palatul de la poalele Copoului

In 1804, Gheorghe Asachi deseneaza planurile casei lui Manolache Bals, un mic palat aflat la baza Copoului. Cladirea ajunge in proprietatea bardului Alecu Beldiman avand ulterior mai multi proprietari care separa parterul de etaj, dandu-le intrebuintari separate.

Parterul a gazduit de-a lungul vremii mai multe restaurante si localuri in care personalitatile Iasului din trecut se opreau deseori. Unul dintre primii proprietari ai parterului, avocatul Vasile Sculy, a speculat avantajul pozitionarii si a deschis pravalii. Mai apoi, aceleasi saloane vor gazdui « Maison Jockey Club restaurant de Paris », restaurantul specific jocheistilor.

Tot parterul a fost destinat cofetariilor vremii, cele mai renumite fiind cofetaria Tuffli si cea a cofetarului Constantin Vladescu (« furnizorul Curtii Regale »). In 1937, la parter se deschide primul restaurant cu muzica jazz din Iasi, restaurantul Corso.

Sediul Jockey-Club

Etajul a fost folosit incepand cu 1867 de «Otel d'Angleterre », hotel detinut de Iosif Helstein. Din 1875 saloanele etajului cladirii sunt inchiriate societatii « Jockey-Club » si, implicit, pasionatilor de curse de cai.

La Iasi cursele de cai se desfasurau inca din 1851, cu mult inaintea Bucurestiului. Printre organizatorii de astfel de evenimente hipice se numara si Printul Sutu. Insa, abia in 1862 se formeaza in mod oficial « Jockey-Club », dupa modelul organizatiei omonime din Franta sau Marea Britanie. Selectul club avea, chiar de la inaugurare, un presedinte la fel de faimos: pe « domnitorul Unirii », Alexandru Ioan Cuza.

Renumele jocheistilor a facut ca fostul « palat sturzesc » sa ramana in mintea oamenilor ca "Jockey-Club" chiar si dupa 1945, cand organizatia s-a desfiintat. Saloanele si salile cladirii au fost ocupate pana in 1960, anul demolarii, de libraria "Cartea Rusa" si de Asociatia Romana pentru Legaturile cu Uniunea Sovietica.

Pozitionarea potrivita

Cladirea reconstruita ulterior in locul sediului Jockey-Club este actuala Casa de Cultura a Studentilor, numita la inceput « Casa Tineretului ». Fantoma fostului "palat sturzesc" din anii 1850 incepe sa se arate prin intrebuintare si in noua cladire. Ca si in trecut, parterul este folosit pentru « locante » (Belfast, Dublin Pub), etajul avand intrebuintari multiple. Intre acestea se numara si organizarea de petreceri si cursuri festive. Cea mai cunoscuta petrecere care a avut loc in fosta casa a bardului Beldiman a fost aniversarea din 24 octombrie 1876 a Junimistilor.

Spiritul Jockey-Clubului a reinviat la Iasi dupa mai multi ani. Parcarea Casei de Cultura a Studentilor reuneste in fiecare seara pasionati de automobile cu mai multi sau mai putini cai-putere.

Articol scris de Anca Bordeanu

Palatul Copiilor din Iasi si legea dezrobirii

2009-09-12T09:08:00.006+03:00

Palatul Copiilor din Iasi este una dintre institutiile de invatamant cu activitate extracurriculara din subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii. Cladirea in care se desfasoara activitatea Palatului Copiilor din Iasi este situata la baza dealului Copoului, fiind prima cladire de pe partea dreapta, dupa Casa de Cultura a Studentilor.

Constructia a fost realizata in 1840 pentru a fi locuita de logofatul Dumitrache Cantacuzino-Pascanu si sotia sa, logofetesa Profirita. Cladirea a fost gandita ca un palat, cu saloane si o gradina in partea dinspre bulevardul de promenada. Amplasarea pe un drum mult circulat, drumul spre Gradina Copoului, a facut din locuinta logofatului una dintre cele mai vizitate asezari ale timpului. Sotii organizau aici jocuri de carti la care erau invitate multe personalitati din Iasi, cat si din capitala.

Legea dezrobirii pleaca din casa logofatului

In spatele palatului se aflau dependintele in care isi faceau treaba robii tigani, legati inca de mosiile boierilor pentru care lucrau. Obiceiul facea ca dintre toti tiganii adusi la mosie, cativa sa fie folositi pentru intretinerea casei si binele boierilor. Asa s-a facut ca, dupa aducerea in casa a unei tigancute, logofetesa se trezeste cu un mostenitor nelegitim al sotului chiar sub acoperisul sau.

Dupa indepartarea mamei si moartea logofatului, Dinca, baiatul tigancii, ramane in apropierea logofetesei, care il educa si il ingrijeste ca pe propriul fiu. In urma unei vizite indelungate in Franta, Dinca se intoarce cu logodnica sa, Clementina, la Iasi. Speranta sa era ca se va putea casatori cu Clementina, dupa ce logofetesa ii va da dezlegarea de mosie. Pentru a inlesni acordul, Dinca il roaga pe domnitorul Grigore Ghica sa intervina. Coana Profita refuza insa categoric, temandu-se de o eventuala plecare a copilului pe care-l crescuse. Dupa aflarea raspunsului, Dinca o ucide pe logodnica sa si se sinucide cu un pistol. Tragedia il face pe domnitor sa impuna Divanului sa accepte ridicarea slaviei in Moldova. Masurile de dezrobire a tiganilor au inceput pe 28 noiembrie 1855.

Resedinta reginei in timpul Primului Razboi Mondial

Locuinta logofatului ajungea apoi in folosinta Corpului IV de Armata dupa 1872. La intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, corpurile de armata sunt mutate. Odata cu retragerea capitalei la Iasi, Regina Maria este adusa in casa de la poalele Copoului, impreuna cu copiii sai. De aici, ea se va implica in problemele sociale cauzate de razboi.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fosta casa a Cantacuzinilor ajunge lagar de prizonieri, intre martie si noiembrie 1944. Dupa incheierea razboiului cladirea se transforma in Palatul Pionierilor (1953), preluand numele de Palatul Copiilor si Elevilor dupa 1989.

Cladirea a fost inchisa pentru modernizare si consolidare in 1996, fiind redeschisa in 2007.

Articol scris de Anca Bordeanu

Resurse :
Ion Mitican, Salutari din Iasi, capitala Romaniei intregite
Ion Mitican, Vechi locuri si zidiri iesene
http://portal.edu.ro/index.php/articles/mediacover/5163